Religia in India

Religia este un element vital în India de astăzi și parte integrantă din istoria, artele și monumentele sale. Hinduismul este practicat de majorittaea indienilor. Din el s-au născut budismul, jainismul și sikhismul. Indienii respectă, de asemenea,  și credințele din afară, ceea ce dă fiecărei regiuni un caracter aparte; curentele moderne, inclusiv ashramurile hedoniste; venerarea naturii și alte practici străvechi.

Aceste credințe înfloresc, în general, pașnic laolaltă. Într-un sat de pescari își găsesc locul și un templu, și o moschee, și o biserică. Iar călătorii se pot opri să privească desfășurarea ritualurilor  în locurile de cult urbane și rurale sau să stea de vorbă cu localnicii despre credința lor, fiind întotdeauna bine primiți, dacă obiceiurile precum descălțatul sunt respectate.

Hinduismul

În jur de 820 milioane de locuitori din India sunt hinduși – aproape 82%. Dar cu toată răspândirea sa, hinduismul este o religie interpretabilă și greu de înțeles pentru un nehindus. Hinduismul nu are niciun text sacru, nicio dogmă, niciun profet și nu cere nicio formă de ceremonie congregațională; credincioșii nu sunt obligați să se ducă la templu, să-i dezbată filosofia abstractă, să-i îndeplinească ritualurile specifice ori să-i cunoască limbajul sacru, sanscrita. Ideea reîncarnării și pletora de divinități sporesc confuzia.

Începuturile credinței religioase pe subcontinent datează dinainte de Civilizația de pe Valea Indusului și denotă un respect pentru elementele naturale. Acestea au fost definite de către păstorii arieni, care venerau Soarele, numit Surya. Textele precum Upanishadele (tratate filosofice despre suflet) și Brahmanas (despre ritual) reflectă idei importante: karma spirituală și puterea tot mai crescută a brahmanului. Karma poate fi înțeleasă ca fiind puterea fiecărui gând sau faptă, bună sau rea, a unei persoane de a influența mișcarea spiritului de-a lungul generațiilor. Spiritul trece astfel printr-o serie de renașteri cu diverse grade de suferință și dorință, după cum sufletul progresează sau regresează ca răspuns la faptele trecute. Sufletul evadează, în final, fie prin nirvana, când identitatea personală dispare, fie prin moksha, eliberarea finală din ciclul renașterilor.

În timpul și după perioada clasică Gupta, spiritele locale, zeii și eroii au fost absorbiți în panteonul central al divinităților. Treptat, hindușii au început să-și concentreze venerația asupra uneia dintre acestea, cu evlavie ferventă, cunoscută ca bhakti. Acest lucru a condus la ritualul elaborat și la formele finale, foarte lungi, ale marilor epopei: Ramayana și Mahabharata. Cea din urmă include Bhagavad Gita, un dialog între Krishna și Arjuna despre esența filosofiei hinduse: teoria karmei și a aspirației omului spre iubire, lumină și mântuire.

De-a lungul secolelor, filosofia hindusă, ritualul și mitul au pătruns aproape în fiecare aspect al vieții credinciosului. Hindusul trăiește, în cele mai multe cazuri, în constrângătorul sistem de caste, chiar dacă viața modernă socială și de afaceri pare să infirme acest lucru. Căsătoria este de regulă aranjată în interiorul aceleași caste.

Divinitatea are o formă sau o ipostază a ceea ce poate fi considerat drept familie extinsă a zeilor hinduși, a cărei treime conducătoare o constituie Brahma (Creatorul), Shiva (Energia, Distrugătorul) și Vishnu (Păstrătorul). Credinciosul poate îndeplini puja (slujba) pentru această aleasă divinitate într-un colț al casei lui sau la templul cel mai apropiat, al cărui plan de construcție respectă străvechile shastras (tratate).

În pofida definiției complicate, hinduismul oferă un tipar clar pentru viață. Există patru stadii: copilăria și învățătura, căsătoria și întemeierea unei familii, celibatul și meditația și, în final, renunțarea la toate bunurile lumești în speranța că se ajunge la nirvana sau moksha. În mare, hindusul are patru țeluri supreme: dharma (virtutea, să trăiască în cinste), artha (bunăstarea obținută prin căi drepte), karma (dăruirea și primirea dragostei și a prieteniei) și, dacă acestea sunt corect urmate, moksha.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: